Biserica Albă din București este mai mult decât un lăcaș de cult – este o mărturie vie a credinței, tradiției și continuității spirituale românești. De-a lungul a peste trei secole, biserica a fost martoră la transformările orașului, la momente de cumpănă și renaștere, păstrându-și mereu rolul de centru al comunității și al rugăciunii.

Această pagină vă invită să parcurgeți un timeline istoric, care începe la începutul secolului al XVIII-lea și se întinde până în zilele noastre. Veți descoperi:

  • Primele mărturii scrise despre existența bisericii și ctitorii săi.
  • Reconstrucții și renovări importante cauzate de cutremure și trecerea timpului.
  • Schimbările de nume și identitate ale bisericii în funcție de epocă.
  • Implicarea comunității și a personalităților locale în păstrarea și dezvoltarea bisericii.
  • Transformările arhitecturale și spirituale care au definit fiecare etapă.

Fiecare moment din această cronologie reflectă o etapă din viața Bisericii Albe – o poveste despre credință, dăruire și speranță care continuă să inspire generații.

  • Începutul secolului al XVIII-lea

    Primele ştiri privitoare la existenţa unui locaş de cult pe locul bisericii Albe de azi, datează de la începutul secolului al XVIII-lea, ctitorii ei fiind preotul Neagu Dârvaş, jupâneasa Rada şi jupâneasa Vişa. Cu ocazia săpăturilor arheologice întreprinse în anul 2012, au fost identificate ruinele zidurilor altarului, catapetesmei şi naosului de la această primă biserică, altarul acesteia fiind situat, pe locul pronaosului bisericii de azi.


  • Secolul XVIII

    Despre începuturile acestei prime biserici dă mărturie o icoană a Sf. Nicolae din anul 1702, care a aparţinut bisericii Albe şi care are inscripţia: Simeon zu (grav); le (at) 7210 (n.n. 1702). Icoana a fost restaurată în anul 2011 de pictorul restaurator Marin Cotețiu și se găsește expusă spre închinare în biserica parohială.

  • Secolul XVIII

    Un credincios pe nume Stan donează Evanghelia bisericii cu hramul Sfântul Nicolae, cunoscută ca „a preotului Dârvaș”. Însemnarea din februarie 18 (leat 7216) confirmă existența bisericii la începutul secolului al XVIII-lea. Evanghelia se găseşte astâzi în cadrul colecției de icoane și cărți bisericești a Arhiepiscopiei Bucureștilor. La filele 1-15, 19-20, în josul paginilor, apare textul următor:

    „Această sfântă şi dumnezeiască Evanghelie cumpărat-o-am eu robul lui Dumnezeu Stan … drept bani gata tal(eri) 4 şi am dat-o de pomană sfintei biserici unde să chiamă hramul lui Svesti Nicolae cel vechiu, unde să zice la Popa Dârvaş. O am dat să fie de pomenire mie şi părinţilor mei. Si să-mi fie Sveti Nicolae de ajutor şi să nu fie nici un preot volnic ca să o ia. Iar cine s-ar ispiti a o înstrăina de la acea sfântă besearecă să fie afurisit şi proclet şi să-i fie Sveti Nicolae parator înaintea dreptului Judecător, al Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Amin. În februarie 18 leat 7216” (n.n. 1708).Ț

  • Secolul XVIII

    O piatră de mormânt datată este amplasată la spălătorul din altar, oferind o dovadă fizică a existenței bisericii.

  • Secolul XVIII

    Este menționată o însemnare manuscrisă pe o carte liturgică aparținând bisericii.

  • Secolul XVIII

    O altă însemnare manuscrisă confirmă activitatea bisericii în acel an.

  • Secolul XVIII

    Biserica este inclusă în lista oficială a bisericilor bucureștene.

  • Secolul XVIII

    Din grija postelnicului Nicolae Patrichie, au fost făcute lucrări de refacere şi întreţinere la biserică. Mahalaua şi biserica popa Dârvaş sunt menţionate în numeroase documente din secolul al XVIII-lea.

  • Secolul XVIII

    Este menționată o nouă însemnare manuscrisă a Bisericii Albe, pe o carte liturgică.

  • Secolul XIX

    Catagrafia bisericilor din București menționează Biserica Albă din mahalaua Popa Dârvaș cu trei preoți slujitori: Ioan sin popa Pârvu, Neculaie sin Neagu și Șerban sin Vasile.

  • Secolul XIX

    Biserica este rezidită din temelie de marele clucer Nicolae Trăsnea și soția sa Maria. Se adaugă al doilea hram: Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, alături de cel existent, Sfântul Ierarh Nicolae. Pisania bisericii dă mărturie precum urmează:

     „Această sfântă şi dumnezeiască biserică fiind foarte veche, zidită de preotul Neagu Dârvaşu, jupâneasa Rada şi jupâneasa Vişa, care din pricina multor cutremure ce dupa vremi s-au întâmplat, s-au şi surpat, acum dar din dumnezeiască râvnă luminat fiind dumnealui, mare clucer Nicolae Trăsnea dimpreună cu soţia dumisale Maria s-au ridicat şi au înălţat din temelie, precum se vede, la a cărei prăsnuire pe lângă hramul sfântului şi de minuni făcătorului ierarh Nicolae, ce se prăsnuieşte, a se prăsnui şi hramul sfântului, slăvitului şi marelui prooroc Ilie Tesviteanul, luând săvârşire la anul de la zidirea lumii leat 7335 iar de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, 1827, luna noiembrie 20”. 

  • Secolul XIX

    Ctitorii primei biserici de la începutul secolului al XVIII-lea, şi ai bisericii de la începutul secolului al XIX-lea au fost, aşadar, un preot şi un dregător cu funcţii administrative la curtea domnească, două categorii ale elitei societăţii româneşti moderne, ei înscriindu-şi numele în istoria culturală şi bisericească românească a oraşului Bucureşti, din acest timp.

    De la numele ctitorilor, biserica a primit numele de biserica popa Dârvaş sau biserica Vișichii. Numele de biserica Albă i s-a atribuit la începutul secolului al XIX-lea, aceste nume coexistând apoi până în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

  • Secolul XIX

    Biserica a fost reparată radical prin purtarea de grijă a administratorilor bisericii, maiorul Nicolae Popovici, comerciantul Ionița Constantin şi preotul Vasile Pop. În acel an a fost întocmită şi o pisanie precum urmează:

    „Această Sfântă Biserică zidită întăişi dată de preotul Neagu Dârvaşu, la anul 1827 s-a clădit din temelii de clucerul Nicolae Trăsnea, având hramul Sf. Ierarh Nicolae şi Profetul Ilie Tesviteanul, care mai în urmă devenind în desăvârşita ruină, s-a reparat radical la anul 1873, prin stăruinţa şi iniţiativa Dlor Curatori Maior N. Popovici şi Ioniţă Constantin, când s-au făcut din nou turlele și învelitoarea, antreul, zugrăvirea împreună cu toate icoanele, poleirea tâmplei, jeturile, pardoseala şi ferestrele, toate acestea cu propriile fonduri ale Bisericii şi cu un mic ajutor din partea enoriaşilor ale căror nume sunt scrise în registrul acestui Sfânt Locaşu”.

     

  • Anii 1909, 1914, 1941, 1945, 1964, 1977, 1988

    Pe tot parcursul secolului al XX-lea, biserica Albă a cunoscut numeroase lucrări de reparaţii interioare şi exterioare.

  • Consolidare si Restaurare 2012 - 2014

    Lucrările de consolidare şi restaurare a bisericii Albe din anii 2012 – 2014 au fost impuse de degradarile apărute în timp din cauza tasării terenului de fundare, din cauza acţiunii seismice asupra structurii de rezistenţă și din cauza vibraţiilor terenului în urma executării blocurilor alăturate. Au fost degradate învelitorile, tencuielile exterioare, elementele decorative exterioare şi picturile interioare.

  • Restaurare pictura 2013 - 2014

    Restaurarea picturii în ulei a renumitului pictor Gheorghe Tăttărescu a fost efectuată în anii 2013-2014, de echipa de restauratori sub conducerea pictorului restaurator Romeo Andronic: Ana-Maria Drăguşin, Andrei Andronic, Andreea Schuster şi Lorena Iavorschi.

  • Restaurare catapeteasmă 2014 - 2016

    Lucrările de restaurare a catapetesmei bisericii au fost desfășurate între anii 2014-2016 sub coordonarea doamnei restaurator dr. Sultana-Ruxandra Polizu. Au fost restaurate icoanele praznicare, crucea şi moleniile, registrul cu medalioanele Proorocilor (6 icoane) icoana Maica Domnului şi doi dragoni înaripaţi), friza cu medalioanele Apostolilor, friza decorativă sculptată cu ciorchini de struguri, registrul icoanelor praznicare, uşile împărăteşti.